Media Research

Într-un articol amplu, Maria Cernat analizează felul în care gândirea critică a fost treptat înlocuită de „liderii de gândire”, iar dezbaterea publică de o piață a ideilor atent filtrată pentru a nu deranja elitele. Pornind de la teoria feministă contemporană, autoarea ridică întrebări esențiale: de ce feminismul dominant a ajuns să fie unul liberal, compatibil cu logica neoliberală, și de ce lupta pentru emancipare colectivă a fost substituită de discursuri despre „empowerment” individual.

Textul plasează această mutație într-un cadru mai larg, apelând la Habermas și Rawls pentru a descrie idealul unei sfere publice bazate pe dezbatere rațională și proceduri corecte, apoi îl confruntă cu realitatea descrisă de Giridharadas și Drezner: transformarea spațiului public într-o industrie a ideilor vandabile. Conferințele inspiraționale, TED Talks și figurile carismatice ale „thought leadership-ului” sunt prezentate ca simptome ale unei gândiri simplificate, personalizate și depolitizate, care oferă soluții rapide la probleme structurale.

Miza nu este doar critica intelectualilor care „cântă” pentru cei cu bani, ci și recuperarea sensului autentic al gândirii critice: modestie epistemică, curiozitate reală și disponibilitatea de a învăța chiar și de la adversari. Fără acestea, avertizează autoarea, dezbaterea devine spectacol, iar critica, un produs de consum.

Pentru argumentația completă și dezvoltarea teoretică detaliată, vă invităm să citiți întregul articol aici: https://anthropos.ro/maria-cernat-gandire-critica-versus-lideri-ai-gandirii/

Pe curând!

În „Moartea Iluziei”, Maria Cernat arată că puterea modernă se sprijină (mai ales) pe narațiune. De la începutul secolului XX, SUA au perfecționat propaganda ca instrument democratic: nu prin constrângere brutală, ci prin persuasiune, cultură populară și controlul subtil al informației acceptabile.

Articolul urmărește cum imperiul devine invizibil prin limbaj: expansiunea e numită democrație, interesul strategic devine progres, iar propaganda capătă aura obiectivității academice. Hollywood-ul, industria culturală și discursul „liderilor de opinie” contribuie la normalizarea violenței ca soluție și la depolitizarea problemelor structurale.

Un punct-cheie este instrumentalizarea ideii de „teorie a conspirației” pentru a delegitima critica rațională. Amestecarea intenționată a întrebărilor legitime cu ipoteze bizare erodează încrederea publică și produce efectul invers: radicalizarea și ruptura totală față de narațiunea oficială.

Momentul Venezuela marchează fisura simbolică majoră. O declarație directă despre resurse spulberă o iluzie construită timp de un secol. Chiar dacă puterea materială rămâne, masca narativă cade, iar credibilitatea devine greu de recuperat.

Articolul integral poate fi citit aici: https://baricadaromania.substack.com/p/moartea-iluziei

Maria Cernat a publicat pe Anthropos un articol extraordinar despre felul în care anxietatea colectivă deschide terenul pentru explicații conspiraționiste, dar și asupra realităților istorice care alimentează aceste temeri. Textul pornește de la reacțiile simplificate generate de situații de criză, precum pandemia, și de la ideea microcipării, un scenariu imposibil tehnic, dar susținut de frica reală de control.

Autoarea mută apoi discuția din imaginar în documentat: experimentele neurologului José Delgado din anii ’60–’70, care a implantat electrozi în creierul animalelor și al oamenilor pentru a observa modificări motorii, emoționale sau comportamentale. Maria Cernat descrie atât scopul acestor intervenții, cât și limitele lor morale: violența procedurilor, lipsa cadrului etic, vulnerabilitatea subiecților și riscul de a transforma mintea într-un obiect manipulabil.

Articolul urmărește și evoluțiile recente ale tehnologiei, de la tratamentele la nivel intracranian pentru depresie severă prezentate în Nature (2021), până la interfețele creier–computer testate pe primate. Toate sunt puse în relație cu perspectiva lui Delgado asupra minții ca proces dependent de stimulii externi, o viziune care pune sub semnul întrebării autonomia individuală și ideea unui „eu” stabil.

Maria Cernat încheie prin a problematiza proiectul lui Delgado de „psihocivilizare”: dacă îmbunătățirea societății presupune doar perfecționarea tehnicilor de control, sau dacă însăși logica dominației trebuie abandonată.

Articolul poate fi citit integral aici.

Maria Cernat a publicat pe Anthropos articolul „Banii și cunoașterea – un amor cu năbădăi”, o analiză despre felul în care cunoașterea este produsă, finanțată și controlată în societățile moderne. Textul pornește de la întrebările clasice ale epistemologiei și arată cum, în prezent, accesul la adevăr depinde tot mai mult de putere, bani și mecanisme invizibile de influență.

Aceasta discută rolul universităților, dependența lor istorică de instituțiile dominante și trece apoi la exemple concrete de instrumentalizare a cunoașterii: de la finanțările CIA, până la rețelele moderne ale miliardarilor americani, documentate de Jane Mayer în „Dark Money”.

Autoarea arată cum fundațiile private, legislația fiscală și structurile politice au creat un sistem paralel de producere a ideilor, în care cercetarea este adesea subordonată intereselor economice.

Articolul avertizează că, în lipsa unor mecanisme transparente, cunoașterea riscă să devină o marfă, iar autoritatea epistemică devine o formă de putere controlată financiar.

Puteți citi integral publicația aici.

Maria Cernat a publicat recent un nou capitol într-un volum academic de prestigiu apărut la editura Springer. Articolul, intitulat “Virtualization of the Human Body: Deep-Fake Pornography – Its Ethical and Political Implications”, apare în volumul Computer-Human Interaction Research and Applications, parte din seria Communications in Computer and Information Science (Springer, 2025).

Capitolul abordează o temă extrem de actuală și sensibilă, fenomenul deepfake-urilor pornografice, analizând implicațiile etice, politice și culturale ale virtualizării corpului uman în era inteligenței artificiale și a manipulării digitale. Lucrarea se distinge printr-o perspectivă critică și angajată asupra modului în care noile tehnologii influențează percepția asupra intimității, consimțământului și reprezentării identitare în spațiul digital.

Publicația poate fi consultată integral aici.

Maria Cernat ne povestește despre premiera spectacolului „Unul dintre noi”, în regia Ralucăi Ungureanu, care a avut loc în martie, aducând pe scenă un text puternic despre ipocrizia milei și tensiunile dintr-un cuplu prins între altruism și realitățile sociale. Inițial prezentat ca spectacol lectură, textul revine acum într-o formă mai complexă, adăugând noi straturi de semnificație.

Piesa urmărește dilemele unei scriitoare din clasa de mijloc, dependentă financiar de soțul corporatist, care decide să ajute un om al străzii. Ce începe ca un act de caritate declanșează conflicte profunde, evidențiind prejudecățile, presiunile sociale și lupta dintre empatie și repulsie. Dialogurile realiste și scenele proiectate pe ecran amplifică mesajul despre fragilitatea umană și ipocrizia unei societăți care oscilează între milă și respingere.

Distribuția, din care fac parte Edith Alibec, Silviu Debu și Șerban Georgevici, aduce la viață o poveste dureroasă, dar necesară. Spectacolul nu este moralizator, ci o oglindă sinceră a realităților noastre.

Citiți articolul integral aici.

„Să nu uiți, tu nu ai niciun prieten aici”, sunt cuvintele crude rostite de polițistul căruia Vica, protagonista romanului „Bejenii”, i-a fost oferită ca plocon sexual. Natalia Onofrei, una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane autohtone, construiește un roman zguduitor, imposibil de lăsat din mână.

Romanul se întinde pe aproape 700 de pagini – dimensiune necesară pentru a cuprinde drama unei națiuni, a unei generații pierdute între tranziția economică brutală a anilor ’90 și realitatea cinică a Occidentului. „Bejenii” face referire la fuga din fața invaziei dușmanilor, dar cine sunt dușmanii? De ce fug oamenii când se presupune că trăim vremuri prospere, cu drepturi și libertăți garantate?

Romanul Nataliei Onofrei este o radiografie necruțătoare a unei societăți sfărâmate, a cărei populație a fost expulzată economic din propriul teritoriu. Pentru mulți, Revoluția din ’89 nu a adus eliberare, ci pierderea stabilității. Fără locuri de muncă, fără posibilități de supraviețuire decentă, mii de români și-au părăsit casele pentru a deveni muncitori sezonieri, sclave sexuale, zilieri exploatați la marginea Europei.

Personajele din „Bejenii” sunt oameni reali, prin care Onofrei reușește să transpună, fără menajamente, durerea exodului economic. Cartea urmărește destinele celor care au rămas și celor care au plecat, a celor care și-au vândut trupul pentru supraviețuire sau care au fost transformați într-un soi de mercenari ai muncii ieftine.

Scriitura este cinematografică, alertă, cu dialoguri de o naturalețe excepțională. Natalia Onofrei nu are nevoie de pagini de descrieri inutile. Fiecare scenă este redată cu o precizie brutală, creând imagini vii, greu de uitat. Cititorul este prins între pagini, simte groaza, neputința, violența cotidiană.

„Bejenii” nu este doar un roman, ci un document despre pierderea unei generații. Despre tații plecați la muncă și copiii crescuți de bunici, despre mamele care au devenit sclavele unor rețele de trafic uman, despre muncitorii care au construit Europa pe banii lor puțini și pe spatele rupt de muncă.

Natalia Onofrei ne pune o oglindă în față și ne forțează să privim. Și ce vedem? O lume a celor invizibili, a celor fără voce, a celor care, deși și-au lăsat tinerețea și viețile pe drumuri străine, rămân mereu străini și acasă, și în altă parte. În final, bejenia nu e doar o fugă fizică, ci o condamnare la dezrădăcinare perpetuă.

Citește recenzia Mariei Cernat aici.

Nu întâlnești des soldați, cu atât mai puțin foști pușcași marini, care să lupte pentru… pace! Am avut ocazia să-l intervievez pe celebrul Scott Ritter chiar la începutul războiului din Ucraina. Atunci, discutam despre războiul convențional, pe care îl considera un rău necesar.

Scott este unul dintre cei mai vocali opozanți ai unui posibil război nuclear și depune eforturi susținute pentru a convinge membrii Congresului SUA să emită o declarație de îngrijorare cu privire la escaladarea nucleară a conflictului din Ucraina.

Am avut o conversație intensă cu Scott despre război și pace—una dintre cele mai provocatoare discuții datorită experiențelor noastre de viață atât de diferite. Urmăriți interviul și spuneți-ne ce părere aveți!

Il puteți urmări aici.

Evenimentele recente din politica românească au fost departe de a fi previzibile. Părea că ne îndreptăm spre cele mai plictisitoare alegeri posibile, cu aceiași actori politici, aceleași promisiuni goale și aceleași jocuri de culise. Dar, fascinați de puterea media și de mecanismele publicității politice, politicienii noștri au orchestrat campanii pe banii noștri, cu scopul de a-și asigura vizibilitatea.

În acest context, dintr-un amestec de strategii discutabile, manipulare mediatică, complicități intelectuale și, inevitabil, influența serviciilor secrete, a apărut un candidat care a surprins pe toată lumea: Călin Georgescu. Însă ceea ce frapează cel mai mult nu este excentricitatea sa, ci faptul că, într-o mare de politicieni care evită subiectul păcii în Ucraina, el pare a fi singurul care își asumă un discurs pacifist.

Cum s-a ajuns ca o astfel de poziție să fie promovată de unul dintre cei mai controversați candidați ai ultimelor decenii? Ce spune asta despre spațiul nostru public, despre partidele tradiționale și despre societatea civilă?

Pentru a analiza acest fenomen, am invitat-o pe Iulia Stoichiț, activistă pacifistă și feministă, într-o discuție despre cum am ajuns aici și ce înseamnă acest moment pentru viitorul politic al României. Interviul complet este urcat pe canalul de Youtube “Peace Barricade”. Ne vedem acolo!