Media Research

Maria Cernat a publicat recent un nou capitol într-un volum academic de prestigiu apărut la editura Springer. Articolul, intitulat “Virtualization of the Human Body: Deep-Fake Pornography – Its Ethical and Political Implications”, apare în volumul Computer-Human Interaction Research and Applications, parte din seria Communications in Computer and Information Science (Springer, 2025).

Capitolul abordează o temă extrem de actuală și sensibilă, fenomenul deepfake-urilor pornografice, analizând implicațiile etice, politice și culturale ale virtualizării corpului uman în era inteligenței artificiale și a manipulării digitale. Lucrarea se distinge printr-o perspectivă critică și angajată asupra modului în care noile tehnologii influențează percepția asupra intimității, consimțământului și reprezentării identitare în spațiul digital.

Publicația poate fi consultată integral aici.

Maria Cernat ne povestește despre premiera spectacolului „Unul dintre noi”, în regia Ralucăi Ungureanu, care a avut loc în martie, aducând pe scenă un text puternic despre ipocrizia milei și tensiunile dintr-un cuplu prins între altruism și realitățile sociale. Inițial prezentat ca spectacol lectură, textul revine acum într-o formă mai complexă, adăugând noi straturi de semnificație.

Piesa urmărește dilemele unei scriitoare din clasa de mijloc, dependentă financiar de soțul corporatist, care decide să ajute un om al străzii. Ce începe ca un act de caritate declanșează conflicte profunde, evidențiind prejudecățile, presiunile sociale și lupta dintre empatie și repulsie. Dialogurile realiste și scenele proiectate pe ecran amplifică mesajul despre fragilitatea umană și ipocrizia unei societăți care oscilează între milă și respingere.

Distribuția, din care fac parte Edith Alibec, Silviu Debu și Șerban Georgevici, aduce la viață o poveste dureroasă, dar necesară. Spectacolul nu este moralizator, ci o oglindă sinceră a realităților noastre.

Citiți articolul integral aici.

„Să nu uiți, tu nu ai niciun prieten aici”, sunt cuvintele crude rostite de polițistul căruia Vica, protagonista romanului „Bejenii”, i-a fost oferită ca plocon sexual. Natalia Onofrei, una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane autohtone, construiește un roman zguduitor, imposibil de lăsat din mână.

Romanul se întinde pe aproape 700 de pagini – dimensiune necesară pentru a cuprinde drama unei națiuni, a unei generații pierdute între tranziția economică brutală a anilor ’90 și realitatea cinică a Occidentului. „Bejenii” face referire la fuga din fața invaziei dușmanilor, dar cine sunt dușmanii? De ce fug oamenii când se presupune că trăim vremuri prospere, cu drepturi și libertăți garantate?

Romanul Nataliei Onofrei este o radiografie necruțătoare a unei societăți sfărâmate, a cărei populație a fost expulzată economic din propriul teritoriu. Pentru mulți, Revoluția din ’89 nu a adus eliberare, ci pierderea stabilității. Fără locuri de muncă, fără posibilități de supraviețuire decentă, mii de români și-au părăsit casele pentru a deveni muncitori sezonieri, sclave sexuale, zilieri exploatați la marginea Europei.

Personajele din „Bejenii” sunt oameni reali, prin care Onofrei reușește să transpună, fără menajamente, durerea exodului economic. Cartea urmărește destinele celor care au rămas și celor care au plecat, a celor care și-au vândut trupul pentru supraviețuire sau care au fost transformați într-un soi de mercenari ai muncii ieftine.

Scriitura este cinematografică, alertă, cu dialoguri de o naturalețe excepțională. Natalia Onofrei nu are nevoie de pagini de descrieri inutile. Fiecare scenă este redată cu o precizie brutală, creând imagini vii, greu de uitat. Cititorul este prins între pagini, simte groaza, neputința, violența cotidiană.

„Bejenii” nu este doar un roman, ci un document despre pierderea unei generații. Despre tații plecați la muncă și copiii crescuți de bunici, despre mamele care au devenit sclavele unor rețele de trafic uman, despre muncitorii care au construit Europa pe banii lor puțini și pe spatele rupt de muncă.

Natalia Onofrei ne pune o oglindă în față și ne forțează să privim. Și ce vedem? O lume a celor invizibili, a celor fără voce, a celor care, deși și-au lăsat tinerețea și viețile pe drumuri străine, rămân mereu străini și acasă, și în altă parte. În final, bejenia nu e doar o fugă fizică, ci o condamnare la dezrădăcinare perpetuă.

Citește recenzia Mariei Cernat aici.

Nu întâlnești des soldați, cu atât mai puțin foști pușcași marini, care să lupte pentru… pace! Am avut ocazia să-l intervievez pe celebrul Scott Ritter chiar la începutul războiului din Ucraina. Atunci, discutam despre războiul convențional, pe care îl considera un rău necesar.

Scott este unul dintre cei mai vocali opozanți ai unui posibil război nuclear și depune eforturi susținute pentru a convinge membrii Congresului SUA să emită o declarație de îngrijorare cu privire la escaladarea nucleară a conflictului din Ucraina.

Am avut o conversație intensă cu Scott despre război și pace—una dintre cele mai provocatoare discuții datorită experiențelor noastre de viață atât de diferite. Urmăriți interviul și spuneți-ne ce părere aveți!

Il puteți urmări aici.

Evenimentele recente din politica românească au fost departe de a fi previzibile. Părea că ne îndreptăm spre cele mai plictisitoare alegeri posibile, cu aceiași actori politici, aceleași promisiuni goale și aceleași jocuri de culise. Dar, fascinați de puterea media și de mecanismele publicității politice, politicienii noștri au orchestrat campanii pe banii noștri, cu scopul de a-și asigura vizibilitatea.

În acest context, dintr-un amestec de strategii discutabile, manipulare mediatică, complicități intelectuale și, inevitabil, influența serviciilor secrete, a apărut un candidat care a surprins pe toată lumea: Călin Georgescu. Însă ceea ce frapează cel mai mult nu este excentricitatea sa, ci faptul că, într-o mare de politicieni care evită subiectul păcii în Ucraina, el pare a fi singurul care își asumă un discurs pacifist.

Cum s-a ajuns ca o astfel de poziție să fie promovată de unul dintre cei mai controversați candidați ai ultimelor decenii? Ce spune asta despre spațiul nostru public, despre partidele tradiționale și despre societatea civilă?

Pentru a analiza acest fenomen, am invitat-o pe Iulia Stoichiț, activistă pacifistă și feministă, într-o discuție despre cum am ajuns aici și ce înseamnă acest moment pentru viitorul politic al României. Interviul complet este urcat pe canalul de Youtube “Peace Barricade”. Ne vedem acolo!

Această săptămână am avut plăcerea să discutăm cu Marko Crnobrnja, Secretarul Internațional al Partidului Stângii Radicale, despre protestele din Serbia.

Protestele au început în noiembrie 2024, în Novi Sad, după prăbușirea unei copertine la stația de cale ferată, incident care a dus la pierderea a 15 vieți și rănirea gravă a două persoane. Aceste proteste, inițiate de studenți universitari, s-au extins rapid în 200 de orașe și localități din Serbia, cerând răspunderea autorităților pentru acest dezastru. Totul a început cu blocaje la Facultatea de Arte Dramatice, ca reacție la un atac asupra studenților în timpul unui omagiu tăcut adus victimelor, iar acum s-a transformat într-o mișcare amplă.

Protestatarii organizează blocaje săptămânale de trafic sub numele „Stop, Serbia”, pentru a comemora victimele, iar acest fenomen a fost comparat cu alte mișcări majore de protest studențesc din Europa. Ce este cu adevărat remarcabil la aceste proteste este modul în care sunt organizate. Studenții, care reprezintă coloana vertebrală a mișcării, refuză să desemneze lideri și să permită partidelor de opoziție să monopolizeze aceste nemulțumiri sociale.

Marko Crnobrnja ne oferă o perspectivă valoroasă asupra acestei revolte conduse de tineri și asupra implicațiilor politice mai largi pe care le are pentru Serbia.

Puteți urmări interviul complet aici. 

Pe 20 octombrie 2024, moldovenii au fost chemați la urne pentru a decide dacă susțin un amendament constituțional care vizează integrarea europeană în cadrul legislativ fundamental al țării. Rezultatele au fost surprinzătoare – diferența dintre opțiunile „da” și „nu” a fost extrem de mică, cu doar câteva mii de voturi separând cele două variante.

În paralel, aveau loc și alegeri prezidențiale, cu actuala președintă Maia Sandu căutând să obțină un nou mandat. Comentarile politice sugerează că Maia Sandu ar fi organizat acest referendum pro-UE pentru a-și întări poziția ca liderul capabil să ghideze Moldova spre Europa. Totuși, marja strânsă de câștig a ridicat mai multe întrebări despre cât de puternică este susținerea publicului pentru acest drum.

Rusia, adesea văzută ca un adversar istoric al Moldovei, este acuzată de influențarea rezultatului, dar este oare interferența externă singurul factor care explică această diferență mică? Pentru a înțelege mai bine implicațiile profunde ale referendumului și contextul politic al Moldovei, l-am invitat pe Vitalie Sprânceană, activist și fondator al platformei Plazforma, pentru a-și împărtăși părerile. Analiza sa aruncă o lumină clară asupra dinamicii complexe care modelează peisajul politic al Moldovei.

Pentru mai multe detalii și pentru a asculta perspectiva expertului Vitalie Sprânceană, urmăriți interviul complet.

Suntem foarte încântați să împărtășim cu voi un episod cu adevărat special al podcastului “Peace Barricade”. În această ediție, avem plăcerea de a-l avea alături pe David Swanson.

David este unul dintre cei mai importanți susținători ai păcii din Statele Unite. A cofondat site-ul After Downing Street (acum WarIsACrime.org) și a fost extrem de activ în promovarea unor campanii pentru demiterea președintelui George W. Bush și vicepreședintelui Dick Cheney. A fost implicat și în mișcarea Occupy Washington și în multe alte campanii pentru drepturile omului și pentru stoparea conflictelor militare.

În plus, David este autorul mai multor cărți care au provocat reflecții profunde asupra naturii războaielor și a modului în care putem lupta pentru o lume mai pașnică. În această discuție, abordăm teme foarte interesante – de la impactul economic al conflictelor, la cum speranțele pentru o schimbare pașnică prin BRICS par să fie mai degrabă iluzii.

Este o conversație care te face să gândești la lucruri dintr-o perspectivă nouă. Dacă vrei să afli mai multe, nu rata acest episod! Poți asculta interviul aici pe YouTube.

Am avut privilegiul de a o întâlni pe Olga Karath, o activistă pacifistă din Belarus, care a trecut printr-o serie de experiențe cumplite, fiind persecutată de autoritățile din țara sa.

După ce a fugit în Lituania, unde a ajutat bărbați din Belarus și Rusia să scape de recrutarea militară, Olga a avut cererea de azil respinsă.

Într-o discuție profundă, Olga ne-a împărtășit perspectivele ei despre realitatea dificilă cu care se confruntă, despre necesitatea ca vocile din Europa de Est să fie auzite la nivel global și despre impactul războiului economic, alături de dilemele legate de drepturile omului.

Puteți urmări aici interviul complet.